Blog

Echipa Yellow Bus

Yellow Bus pornește la drum

De-a lungul a două luni am adunat informații, am consolidat echipa și acum suntem pregătiși să ajungem la granița României cu Ucraia pentru a oferi tot sprijinul, experiența și cunoștințele noastre persoanor care cu adevărat au nevoie de asta. Care nu pleacă de acasă pentru o viață mai bună, dar care-și protejează copiii și se gândesc la un viitor pentru ei.

Pacea nu a fost niciodată mai actuală ca acum, iar unitatea între popoare mai importantă. Pornim la drum cu gânduri de pace, cu gânduri de mai bine și vă așteptăm să fiți alături de noi, alături de oamenii care au nevoie să găsească în România o casă, un cer cu soare și o zi mai bună.

Echipa Yellow Bus

Proiect finanțat de Care – confederație globală care luptă de peste 75 de ani împotriva sărăciei și injustiției sociale și este coordonat și implementat la nivel național de Fundația SERA România (organizaţie neguvernamentală, non-profit, privată, care activează de 26 de ani în domeniul protecției copilului și al promovării drepturilor copiilor din România) cu sprijinul Care France și FONPC (Federația Organizațiilor Nonguvernamentale pentru Copil)